Il Piccolo Principe

1. Identifiez les langues
2. Parcourez les textes en en cherchant le sens global –> donnez-le en une phrase par texte.
3. Commencez une lecture-traduction
4. Faites une liste des mots/expressions importants pour comprendre chaque texte.
5. Faites une liste des mots transparents par texte (10 max)
6. Faites une liste des mots opaques par texte (10 max)
7. Cherchez ensuite les comparaisons avec les autres langues romanes
8. Quel texte est le plus difficile à comprendre pour vous? Pourquoi?
9. Lequel le plus facile? Pourquoi?

Il piccolo principe (Le Petit Prince) è l'opera più conosciuta di Antoine de Saint-Exupéry.

Pubblicato il 6 aprile 1943 da Reynal e Hitchcock in inglese, e qualche giorno dopo in francese, è un racconto molto poetico che, nella forma di un'opera letteraria per ragazzi, affronta temi come il senso della vita e il significato dell'amore e dell'amicizia. Ciascun capitolo del libro racconta di un diverso incontro che il protagonista fa con diversi personaggi e su diversi pianeti e ognuno di questi bizzarri personaggi lascia il piccolo principe stupito e sconcertato dalla stranezza delle “persone adulte”. Ad ogni modo, ognuno di questi incontri può essere identificato come un'allegoria o uno stereotipo della società moderna e contemporanea. È fra le opere letterarie più celebri del XX secolo e tra le più vendute della storia: è stato tradotto in più di 220 lingue e dialetti e stampato in oltre 134 milioni di copie in tutto il mondo. Le lingue più conosciute dei cinque continenti sono ovviamente state le prime a vederlo tradotto ma successivamente si è arrivati a tradurlo anche in lingue e dialetti meno diffusi: dalla lingua corsa, al bretone, dal gallurese al milanese, al napoletano, al friulano o “marilenghe” (lingua neolatina del Friuli), dall'aragonese in Spagna all'esperanto e il guarani. Nel 2005 è stato tradotto in toba, una lingua del nord dell'Argentina, con il nome di So Shiyaxauolec Nta'a e sembra essere il primo libro ad avere una traduzione nella suddetta lingua dopo il Nuovo Testamento.

El narrador i el Petit Príncep

El narrador és un aviador que, de resultes d'una avaria de motor, ha hagut d'aterrar al desert Sàhara i ha de mirar de reparar tot sol el seu avió. L'endemà del seu aterratge forçat, una petita veu desperta l'aviador i li demana: «Si us plau… dibuixa'm un xai!». És el Petit Príncep. Perplex per aquesta inversemblant aparició, l'aviador comença sentint curiositat per la procedència d'aquesta criatura, però a mesura que el va coneixent —ben sovint tot fent deduccions arran del seu comportament i de les seues expressions— es desentén de la seua avaria i va creixent envers ell un lligam d'amistat i estima.

Dia rere dia, el Petit Príncep va revelant la seua història a l'aviador: l'episodi de la vida a l'asteroide B 612 («no gaire més gran que una casa»); el drama dels baobabs i els volcans; l'excepcional naixement d'una rosa orgullosa, presumida i exigent que el fa descobrir l'amor i el dolor i, finalment, l'expedició per explorar altres asteroides a la recerca d'amics fins a arribar a la Terra.

Personajes principales

El Principito: personaje principal del libro, toda la historia está basada en él. Es un niño que viaja de planeta en planeta haciendo preguntas que se dan por hechas, y que no interesan a nadie. Vive en un pequeño planeta que podríamos identificar no como un planeta, sino como su propia vida, así el resto de planetas que visita son en realidad las vidas de otras personas que conoce. El hecho de que su planeta sea tan pequeño viene a decirnos que tiene mucho por vivir y aprender.

La Rosa: personaje que nos pone de manifiesto el amor del principito. La Rosa no es una flor cualquiera, es su amor. Es espléndida, es magnífica entre otras muchas, y es única en su «planeta». Ha habido otras, pero ésta es la que ha «florecido» y perdura, es la metáfora de la mujer que ama, que se ha quedado para siempre en su corazón. Bonita, huele bien, perfecta y, al mismo tiempo, llena de imperfecciones. Es frágil, hay que cuidarla, mimarla, estar siempre atento; además es orgullosa, vanidosa, egoísta y mentirosa. Aún así es su flor, única entre otras. Pone de manifiesto la inocencia del principito, su inexperiencia. Responsable de la huida del principito por crearle una gran confusión con su forma de hacer o decir las cosas.

Povestea Micului Prinț (repovestită foarte pe scurt)

A fost odată un prinț de mărimea unui băiețel care își ducea viața singur pe o planetă destul de mică, undeva departe de Pământ. Pe planeta sa își îndeplinea cu răspundere îndatorile sale, fiind un bun gospodar, care avea mare grijă de echilibrul acesteia.

Poate și-ar fi trăit liniștit viața acolo, neștiut de noi pământenii, dacă pe planeta lui nu ar fi răsărit o minunată floare. Ea a trezit în Micul Prinț nu numai sentimente de încântare, admirație și de bucurie, dar și unele sentimente de confuzie ori chiar de derută totală. Punând preț prea mare pe unele dintre vorbele florii, neștiind cum să privească dincolo de ele, ajunsese nefericit. Astfel, interacțiunea cu floarea i-a oferit șansa de a se întâlni cu propriile sale limite în ceea ce privește stabilirea de relații ori cunoașterea ființelor care au voință proprie.

Văzînd că propria planetă îi oferă resurse limitate pentru a învăța aceste lucruri, Micul Prinț, ca un adevărat Făt Frumos, părăsește confortul pe care îl avea acasă și în obișnuințele lui și pleacă în lume ca să învețe.

Certa vez, quando tinha seis anos, vi num livro sobre a Floresta Virgem, « Histórias Vividas », uma imponente gravura. Representava ela uma jibóia que engolia uma fera. Eis a cópia do desenho. Dizia o livro: « As jibóias engolem, sem mastigar, a presa inteira. Em seguida, não podem mover-se e dormem os seis meses da digestão »,.. Refleti muito então sobre as aventuras da selva, e fiz, com lápis de cor, o meu primeiro desenho. Meu desenho número 1 era assim : Mostrei minha obra-prima às pessoas grandes e perguntei se o meu desenho lhes fazia medo. Responderam-me: « Por que é que um chapéu faria medo » ? Meu desenho não representava um chapéu. Representava uma jibóia digerindo um elefante. Desenhei então o interior da jibóia, a fim de que as pessoas grandes pudessem compreender. Elas têm sempre necessidade de explicações. Meu desenho número 2 era assim : As pessoas grandes aconselharam-me deixar de lado os desenhos de jibóias abertas ou fechadas, e dedicar-me de preferência à geografia, à história, ao cálculo, à gramática. Foi assim que abandonei, aos seis anos, uma esplêndida carreira de pintor. Eu fora desencorajado pelo insucesso do meu desenho número 1 e do meu desenho número 2. As pessoas grandes não compreendem nada sozinhas, e é cansativo, para as crianças, estar toda hora explicando. Tive, pois de escolher uma outra profissão e aprendi a pilotar aviões. Voei, por assim dizer, por todo o mundo. E a geografia, é claro, me serviu muito. Sabia distinguir, num relance, a China e o Arizona. É muito útil, quando se está perdido na noite. Tive assim, no decorrer da vida, muitos contatos com muita gente séria. Vivi muito no meio das pessoas grandes. Vi-as muito de perto. Isso não melhorou, de modo algum, a minha antiga opinião.

La volp a l’é stàita ciuto e a l’ha beicà pr’un péss ël cit prinsi: «Për piasì… domest-me», a l’ha dit. «Volonté», a l’ha rëspondù ‘l cit prinsi, «tutun i l’hai pa vàire temp. I devo trové d’amis, e i l’hai tante ròbe da conòsse». «Un a conòss mach le còse ch’a domestia», a l’ha dit la volp. «J’òmo a l’han pa pi ‘l temp ëd conòsse. A cato da j’arvendior le ròbe già fàite. Ma dagià ch’a-i é gnun arvendior d’amis, j’òmo a l’han pi gnun amis. Se ti ‘t veule avèj n’amis, domest-me!» «Lòn ch’a venta fé?» a l’ha ciamà ‘l cit prinsi. «A venta avèj motobin ëd passiensa», a l’ha rëspondù la volp. « A l’ancamin ti ‘t setras na frisa dëscòst da mi, parèj, ant l’erba. Mi ‘t vardrai con la coa dj’euj e ti ‘t diras pa nèn. Le paròle a fan nasse ‘d malintèise. Ma minca ‘n di it podras ëstete ‘n cicinin pi davzin…» Ël cit prinsi a l’é tornà ‘l di dòp. «A sarìa stàit mej ch’it tornèisse a la midema ora», a l’ha dit la volp. «Se ti ‘t ven-e, si ch’i sai, tùit ij dòp-mesdì a quatr ore, da tre bòt mi i comensrai a esse contenta. Tan ch’a passa ‘l temp, mia contentëssa as farà pi granda. Quand a sarà quatr ore, i tacrai a esse agitosa e inchieta: i scurvirai ël pressi dla contentëssa! Ma s’as sà nen quand ch’it ven-e, mi i savrai mai a che ora pronté mè cheur… a-i é damanca dij rituaj».